Comisia pentru protecţia copilului, prevăzută la art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului judeţean, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
Contact:
Dr. Tr. Severin, Str. Mihai Viteazul , nr. 2-4.,
judetul Mehedinti, tel: 0252/321710
Componența
Comisia pentru protecția copilului este alcătuită din șapte persoane şi are următoarea componenţă:
- preşedinte – secretarul general al consiliului județean;
- vicepreşedinte – directorul general al direcţiei generale de asistență socială și protecția copilului. Acesta poate delega atribuţiile care îi revin directorului general adjunct care coordonează activităţile de protecţie a drepturilor copilului;
- cinci membrii.
Membrii Comisiei pentru protecția copilului sunt:
- un medic specialist pediatru, desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
- un psihopedagog cu experienţă în educaţia specială, desemnat de inspectoratul şcolar judeţean;
- un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliţie;
- reprezentantul direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socială judeţene;
- un reprezentant al organismelor private acreditate, propus de secretarul general al consiliului județean.
Atribuții
Atribuțiile Comisiei pentru protecția copilului sunt următoarele:
- stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi, după caz, orientarea şcolară a acestora;
- stabileşte măsurile de protecţie specială a copiilor, în condiţiile legii;
- reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecţie, precum şi încadrarea în grad de handicap şi orientarea şcolară a copiilor, pe baza sesizării direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;
- revocă sau înlocuieşte măsura stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;
- soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist;
- soluţionează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluţionarea acestora nu este stabilită de lege în competenţa altor instituţii;
- promovează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde;
- informează părinţii cu privire la consecinţele plasamentului asupra raporturilor pe care le au cu copiii, inclusiv drepturile şi obligaţiile pe care le au faţă de copil pe durata măsurii plasamentului;
- stabileşte, în condiţiile legii, cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea copilului pentru care s-a decis plasamentul.