ÎNTREBARI SI RASPUNSURI ALE PROBLEMELOR PARINTILOR DE COPII

Se prelungește valabilitatea certificatelor de handicap pentru copii?

Se prelungește valabilitatea pentru 30 de zile (pe durata stării de urgență) a Certificatelor de handicap, pentru copii, începând din 16 martie 2020. Dacă starea de urgență se prelungește, se prelungește și această măsură.

Pentru cei care nu au avut NICIODATA certificat de handicap (și obținerea lui nu suferă amânare până la ieșirea din starea de urgență), vă rugăm să contactați DGASPC-urile, care in funcție de județ sau sector, au stabilit metode flexibile de a derula procedura de evaluare.

Art . 39/Decret 16.03.2020 – Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate își prelungesc valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Art. 14/Decret 16.03.2020 – Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.

Se prelungește valabilitatea certificatelor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele sociale, provizorii și de funcționare?

Da, valabilitatea lor se prelungește până la încetarea stării de urgență.

Art. 40/Decret 16.03.2020 – Se prelungește valabilitatea certificatelor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare a căror valabilitate expiră in perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Ce se întâmplă cu valabilitatea documentelor depuse la dosarul pentru emiterea sau prelungirea certificatului de handicap, pentru adulți și copii?

Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.

Art. 14/Decret 16.03.2020 – Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.

Care este termenul de răspuns pentru petiții și solicitările formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public?

Pe perioada stării de urgență termenele legale stabilite se dublează.

Art. 56/Decret 16.03.2020 – Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.

Se primesc in continuare alocațiile si indemnizațiile de handicap?

Alocațiile și indemnizațiile de handicap se primesc în continuare. ANPIS și AJPIS efectuează în continuare plăți.

Cum se primesc în condițiile stării de urgență, tichetele de călătorie?

Tichetele de călătorie se vor transmite prin poștă de către DGASPC-uri. Vă rugăm să contactați DGASPC- UL din teritoriu pentru îndrumări.

Profesorii de sprijin și profesorii consilieri sunt plătiți în această perioadă de întrerupere a activității școlare? Cine îi organizează să facă materiale școlare?

Vă rugăm să contactați Ministerul Educației și Cercetării pentru detalii pe acest subiect. De asemenea, vă informăm că ANDPDCA a solicitat un punct de vedere oficial de la Ministerul Educației. De îndată ce vom avea răspuns, vă vom comunica prin toate canalele.

Ce se întâmplă în cazul în care se îmbolnăvește de COVID19 un copil cu sau fără handicap dintr-o familie monoparentală sau biparentală? Merge sau nu părintele cu el în spital?

Conform legislației în vigoare, unitatea spitalicească decide modalitatea de internare a minorului. În cazul copilului cu handicap, internarea se face cu însoțitor.

Dar dacă se îmbolnăvește părintele?

Se identifică o rudă/cunoștință sau se anunță Primăria de domiciliu, și anume SPAS (Serviciul Public de Asistență Socială), dacă nu sunt rude/cunoștințe.

În cazul custodiilor comune și a rămânerii copiilor în case datorită închiderii școlilor, se mai respectă programul stabilit de instanță sau se izolează copiii acolo unde au domiciliul?

Se respectă programul stabilit de instanță și se recomandă părinților găsirea unor soluții benefice pentru copii.

Vă mulțumim!